Informaţii privind eliberarea formularului E112 - „
Atestat privind menţinerea dreptului la prestaţiile în curs pentru asigurarea
de boală – maternitate”
Casa
Naţională de Asigurări de Sănătate a eliberat, până la data de 20.11.2007, un
număr de 84 de formulare E 112, asiguraţilor români care au necesitat tratament
în statele membre ale Uniunii Europene în baza Regulamentelor europene de
securitate socială nr. 1408/71 şi 574/72. Din totalul celor 84 de formulare
eliberate, pentru 14 formulare sunt în curs de derulare activităţile de decontare
a costurilor serviciilor medicale, iar suma ce urmează a fi decontată este de 234.810 euro.
Casele de asigurări
de sănătate la care sunt luaţi în evidenţă asiguraţii eliberează formularul
E112 solicitanţilor, dacă se încadrează în una din următoarele situaţii:
- asiguratul
îşi transferă reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru UE şi necesită menţinerea
dreptului la prestaţiile de boală – maternitate acordate până la momentul
transferului în România,
- asiguratul urmează să efectueze un serviciu medical care face parte din pachetul de servicii medicale de bază din România, iar acesta nu poate fi acordat într-un interval de timp necesar în mod normal pentru obţinerea tratamentului respectiv în ţara noastră, luându-se în considerare starea curentă de sănătate a persoanei şi evoluţia probabilă a bolii.
Asiguraţii care
solicită formularul E112 vor depune la casa de asigurări de sănătate de care
aparţine următoarele documente: cerere; copie a actului de identitate sau, după
caz, a certificatului de naştere; un raport medical care va conţine
recomandarea pentru efectuarea tratamentului în străinătate, numai pentru cea
de a doua situaţie; dosarul medical din care să rezulte diagnosticul pacientului
şi faptul că serviciul medical solicitat nu poate fi efectuat într-un interval
de timp normal în nici una din unităţile sanitare din România; precum şi o
confirmare scrisă din partea unităţii sanitare din statul membru al Uniunii
Europene din care să rezulte disponibilitatea de a acorda respectivul serviciu
medical în perioada indicată de persoana solicitantă. În situaţia în care
asiguratul îşi schimbă reşedinţa va prezenta şi un înscris medical din care să
rezulte că deplasarea nu aduce
prejudicii stării de sănătate sau primirii tratamentului medical.
Casele
de asigurări de sănătate nu intervin în întocmirea raportului medical sau a
evaluării medicale a pacientului neavând atribuţii în acest sens, opinia
medicală fiind cea care primează.
În
anul 2007, în bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate
au fost alocate 20 de milioane de lei pentru toate prestaţiile medicale
acordate asiguraţilor români într-un stat membru al Uniunii Europene, atât pe baza
cardului european de asigurări de sănătate, a formularului E112, cât şi a celorlalte
formulare europene. În anul 2008 suma propusă spre aprobare, cu aceeaşi
destinaţie, este de 348 de milioane de lei.
Biroul de presă